Ajutoare de urgență de peste 1,71 milioane lei, au fost aprobate de Guvernul pentru sprijinirea unui număr total de 431 de familii şi persoane singure, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, inundații ori situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, conform HG nr.63 /20.02.2025, publicată în Monitorul Oficial nr.156 din /21.02.2025.
Astfel, pentru municipiul Dorohoi a fost aprobată sumă totală de 9.500 lei pentru 3 familii/persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, dintr-un număr total de 7 de dosare aprobate pentru județul Botoșani.
Astăzi 27.02.2025 beneficiarii acestora au fost invitați la sediul Agenției Județeană de Plăți și Inspecție Socială Botoșani pentru primi ajutoarele financiare.
În urma anchetelor efectuate de către salariații din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi şi a demersurilor făcute către AJPIS Botoșani, în perioada 01.01.2013-25.02.2025, s-au instrumentat un număr de 301 dosare pentru acordarea unor ajutoare financiare guvernamentale, pentru familii/persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de calamități (incendii, inundații, fenomene meteorologice periculoase), probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Până la această dată au fost aprobate 290 dosare în sumă totală de 925.600 lei, pentru familiile sau persoanele singure din Municipiul Dorohoi care au solicitat sprijin în vederea obținerii unui ajutor guvernamental, alte 11 dosare aflându-se, la momentul actual, în etapa de evaluare.
D-nul primar al Municipiului Dorohoi aminteşte populaţiei aflate în situaţii socio-economice dificile, care se află în situaţii de necesitate apărute ca urmare a unor calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi în alte situaţii deosebite care pot duce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, care suferă de boli grave, dovedite cu acte medicale de specialitate, persoane ce necesită investigaţii medicale, intervenţii chirurgicale, tratamente medicale de specialitate, cheltuieli care nu pot fi suportate de către familii cu un venit redus, să solicite sprijin în vederea obţinerii unui ajutor financiar guvernamental.